Oprire:Roma…Incotro?


Ziua 1 – 5 dimineata, astept cuminte in scaunul meu de la fereastra si ma  bucur prima data de un peisaj format din milioane de luminite. Prima data cand vad Bucurestiul ca pe o mica constelatie, intr-o dimineata linistita. Apoi, timp de o ora m-am lasat vrajita de fiecare clipa de rasarit si apoi am aterizat intr-o Roma insorita..exact asa cum ma asteptam sa o gasesc.

Stiam ca am de-a face cu un oras mare, de 7 coline si de monumente falnice din diferite epoci…dar nu ma asteptam sa ma plimb chiar atat de mult si cu trenul si cu metroul si cu autobuzul si inca multi pasi pe jos pana la locul de sedere si odihna, caci am fost gazduiti la Surorile Franciscane Angeline…da, pauza… Undeva, in vestul Romei, destul de izolat este un intreg cartier in care fiecare ordin de maicute sau calugari are propria „mosie”…si ce mosii…cu palmieri falnici, portocali si lamai in fruct, chiar si in luna noiembrie, vile in stil italian si muuuulta liniste. Si am ajuns la „receptie”. O maicuta cu state vechi, dar foarte comunicativa ne-a intampinat intr-o italiana calma si sacadata. De inteles…intelegeam ce ne spune, dar cand sa ne exprimam si noi…hai, sa bunghim un pic pe italiana. Intr-un final, am primit tot ce aveam nevoie si un compliment…tu sei bravi – caci de la aeroport pana acolo, cu tot cu bagaje si doar cu transportul public am ajuns cu bine in micul lor paradis de liniste.

Si am plecat, in timpul liber, la cutreierat stradute inguste cu iz de busuioc proaspat si tentatii apetisante. Prima oprire…Coloseum-ul.

 

DSC06234 DSC06302 DSC06307

Am coborat la statia de metrou Colosseo si prima imagine de pe peron nu a fost tocmai placuta: doi militari cu mitraliere mai imense ca in orice shooter pe care l-am jucat pana acum, fixau fiecare calator. Am incercat sa facem abstractie si am iesit …si ne-am bucurat de prima imagine a vestitului Coloseum…si am incercat sa compar ceea ce imi imaginam si ceea ce vedeam…era fix ca in montea mea, deci nu am fost dezamagita. Si am intrat, dupa un control amanuntit al bagajelor si a propriilor persoane, in arena gladiatorilor. Am facut doua tururi si de fiecare data decopeream noi unghiuri, noi ipostaze..ca si cand arhitectura era vie, se schimba la fiecare pas. Dar cel mai mult ne-am intrebat…cum au reusit sa construiasca asa ceva in urma cu 1935 de ani, iar azi ne ia zeci de ani sa constuim o linie de metrou in Bucuresti…in fine.

A urmat o plimbare prin ploaia marunta, pe dealul Palatin. Cea mai mare dorinta, ca tot romanul, era sa vedem Columna lui Traian – o banda de „film” circulara, in basorelief a razboaielor daco-romane. Desi, erau destul de multi romani prin jur, doar noi ne-am oprit…alte grupuri discutand despre shaorme, pizze si alte interese contemporane. Calatoria a continuat spre Palatul Culturii de unde am admirat prima priveliste asupra Romei. Spre seara am pastrat cireasa de pe tort – Fontana di Trevi. Ne-am ratacit pe stradute plouate, inguste si intortochiate, dar intr-un final la capatul uneia dintre ele am vazut o frantura de frumusete romana. Nu a mai contat aglomeratia de selfie-stickuri din fata acestei superbitati. Ne-am gasit coltul nostru si de acolo am admirat fiecare statuie, am auzit fiecare clipocit de apa si ne-am ales cele mai frumoase dorinte.

Seara s-am incheiat cu o pizza autentica cu dovlecei si mozzarela, iar pentru desert ne-am „luptat” cu o inghetata artizanala gigantica. Sfat: nu luati mai multe de doua cupe…nu corespund cu marimile noastre „zgarcomane”.

Ziua 2: Vatican. Nu doar pentru ca lucrez pentru un ONG care se inspira din valorile si viziunea Bisericii Catolice, dar si pentru experienta mea personala, mi-am dorit sa merg in cel mai mic stat din lume. Si am ajuns. La metrou…toti „combinatorii” vor sa te agate pentru un tur cu taxe supra-incarcate, dar eu ma descurc si singura. M-a amuzat o taraba cu produse „china style” la doar 1 euro care parea ca atrage mai multi turisti decat micul stat. Si am ajuns…nu mi-a cerut nimeni vreun document…fara granite, iata. Un alt „combinator” m-a  intrebat daca vreau sa „skip the line” pentru Capela Sixtina. Cuminte, impasibila, m-am indreptat spre centrul pietei si am inconjurat cu privirea coloanele, am admirat minute in sir palatul Palatul Sfantului Scaun si am fixat balconul celor mai celebre discursuri.

DSC06392 DSC06376

Am luat apoi, la intamplare, drumul unui deal si am ajuns, dupa un mers alert, pe Passegiatta Del Gianicolo. Un ‘mascalzone ‘m-a abordat cam ciudat…5 euro pentru o poza asupra Romei…apoi mi-a zambit pervers. Trebuia sa o traiesc si pe asta. M-am pierdut apoi pe stradute si pe baza simtului de orientare am ajuns pe malul raului Tiber. Mi-am pus in minte sa vad si sa traversez toate podurile construite cu maiestrie, ce se inalta falnice peste raul linistit. Intr-un final, mi-am ales penultimul obiectiv: Piramida lui Cestius – ce adaposteste mormantul lui Gaius Cestius Epulo, magistrat, Tribun al Poporului.Ultima oprire a fost la Piazza Spagna, care simbolizeaza stilul maur in adevarata sa esenta.

Ziua 3 – M-a pus fata in fata cu sistemul ciudat al italienilor. Nu am putut cumpara un bilet de tren pentru ca operatorii erau in pauza de masa si am fost frumos poftita sa  cumpar un bilet cu cardul de la un tonomat. Nu sunt adepta cardurilor de credit…deci nu am. Prin urmare, ce alternative…puteam avea?! Bine ca am dat peste un grup vesel de americance care mi-au cumparat un bilet cu cardul lor. Stima si apreciere. de fapt…unde vroiam sa ajung? La Civitavechia – port la marea Mediterana, cu o superba cetate – Fortareata lui Michellangelo (din pacate nu se viziteaza). Mi-am petrecut minute bine pe malul marii, cu ganduri, cu zambete, cu admirat de pietre si pietricele, privire pierduta in zare, din cand in cand focalizata pe doua nave de croaziera. Ce viata au unii…sau cine stie..pana nu o traiesc, nu am de unde sa stiu. Urmatoarele ore petrecute in port s-au concetrat pe a-mi imagina povestile asiaticilor care se tot perindau prin magazine Duty Free, dar pe care le-am incheiat pe o banca la malul marii, in timp ce am savurat o pizza rossa.

DSC06529 DSC06535

Ziua 4 – Am luat harta orasului si am incercuit acele obiective pe care nu le vazusem inca. Vedetele zilei – Catedrala San Giorgio si Panteon-ul. Nu trebuie sa platesti un bilet la muzeu ca sa te bucuri de minunile artei renascentiste sau baroce. Pur si simplu intra in orice catedrala iti iese in drum si vei fi coplesit. Seara, mi-am trait visul culinar ce trena linistit pe lista de „to do”. Am savurat (pana la un anumit punct) felurite fructe de mare, pesti, salate de valeriana si rucolla la un restaurant cu specific. Servirea? In Argentin, de exemplu, erai rege, aici desi cotat ca fiind high-class, mai ca te trezeai cu o farfurie de mancare in cap din cauza neglijentei ospatarilor. Overall, foarte bun, insa sa stiti regula: italieni te servesc pana cand spui stop…de mai multe ori 🙂

20151123_184758

Ziua 5 – Peripetie e un cuvant prea mic pentru a descrie ultimele 6 ore pe care le-am petrecut in Roma. Am reluat in pas relaxat straziile presarate in abundenta cu minuni arhitecturale, am savurat o ultima felie de pizza si o inghetata cu aroma de kaki. Ma indreptam spre ultimul popas al calatoriei mele – Piazza del Poppolo, cand o zarva iscata brusc, sierene de politie, politisti pe motociclete si un elicopter survoland au intrat in peisaj. In aer plutea un iz de panica mocnita, dar nimeni nu spunea nimic concret. Pe fondul tensiunilor de ultimul timp, mi-a fost clar – e o alerta terorista. Am abandonat planul si m-am indepartat de zona…curios, a doua zi nimic nu aparea in presa locala despre acest moment…strange. In fine, am plecat sa imi recuperez bagajul si sa revin pe plaiuri mioritice. Mi se cam facuse dor. Deja eram in intarziere asa ca am tras o fuga pana la gara…trenul pleca la 18:05, noi am ajuns la 18:03. Ce bucurie, tocmai la tanc, dar sentimentul a disparut progresiv pe masura ce ne-am dat seama ca trenul nu mai venea. Ei bine, am trepidat inca 50 de minute, caci atat a intarziat trenul. Am prins trenul de legatura spre aeroport, insa…alt stress…ce ne facem ca expirau biletele (odata validate, biletele au termen de valabilitate 90 de minute)?! Si a venit nasul…fara stress, nici nu s-a uitat ce bilete ii dam, a compostat, ne-a facut cu ochiul ca un vero gigolo si a plecat pe coridoarele albastre ale trenului. A doua proba de rezistenta la alergat am dat-o in aeroport cand ne-am mutat de la terminalul 1 la 3 si intr-un final am ajuns la poarta de imbarcare. Si surpriza, avionul a mai intarziat 50 de minute, din care doar 30 au fost recuperate in mers…intr-un fel groaznic si spectaculos. Mai ca nu facea aterizarea cu botul in jos ca in desene animate.

DSC06724

Concluzii: Nu cred  ca voi mai merge in Roma, iar Italia ma va mai primi doar in cateva locuri ale ei: ca de exemplu Venetia. Italienii si romanii, desigur..dovedit si istoric…acelasi aluat. Italienii nu ar trebui sa aiba carnet de conducere si masini. Regulamentul de circulatie auto…cred ca nici nu se gaseste in librariile lor. Mancarea…buna, preturile piperate.

 

Ari vederci!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: